Sunt prinsa in capcana, sunt fara scapare...si asta de 3 ani de zile, de cand am acest job, care majoritatea prietenilor si cunoscutilor li se pare super aventuros, desi daca stai sa te gandesti chiar este! ...insa daca te "pui in pielea mea" descoperi ca este epuizant, stresant, demotivational, nu atat de bine platit(cum se crede), in ultima vreme putin timp liber, destule situatii penibile cu care trebuie sa te obisnuiesti si pe care sa stii sa le aranjezi spre binele propiu...plus, cel mai greu imi este faptul ca sunt izolata, daca spre exemplu as lucra intr-un birou in vreun oras departe de casa pentru 2 sau chiar 3 saptamani, ar trece mai repede timpul...m-as putea misca, as putea vedea chestii, insa pe mare ce poti vedea, decat acelasi rasarit si apus de soare, aceleasi valuri, aceiasi pescarusi, aceleasi masinarii si zgomote ce imi zdrobesc si surzesc urechea...
Sunt deprimata cred, eu nu obisnuiam sa fiu asa, libertatea mi-a fost stirbita si nu ma pot resemna (inca)...tot mai sper ca va aparea jobul ideal...tot mai sper!
Eu as citi zeci de carti, as tine un jurnal, as avea stickuri pline de muzica sa ascult, as invata ce am de invatat, as face sport si, desigur, m-as plange :).
ResponderEliminarE usor sa dai sfaturi dinafara :(. O sa treaca si de data asta. E posibil sa fie si un pic de depresie postconcediu?
Rabdare si sa treaca timpul repede! PUP
MIha: fac toate cele mai sus descrise de tine, dar cand vine vorba de job ma plang cel mai rau, pentru ca nu imi place, poate doar la inceput, dar apoi cand am vazut eu de fapt ce implica acest job ( mult efort fizic) am zis ca deja nu mai ma recunosc pe mine insumi...
ResponderEliminarsa vedem, poate pana la urma gasesc alta alternativa la toata chestia asta..
Pana atunci voi pleca joi inapoi spre Nord...
Numai bine! Merci:P