Dumnezeu s-o ierte!

...Si sa o odihneasca printre ingeri... E vorba de bunica mea ( mamaia), care azi ar fi implinit 82 ani !
E persoana care mi-a marcat cel mai mult traiectoria in viata, care m-a modelat si m-a crescut cu bunate si blandete. Chipul ei batut de vanturi si boli puternice, insa acel zambat strengar ii sterge orice urma de tristete sau boala.
Inca nu am reusit sa imi revin dupa pierderea ei, dupa acel moment multi ani cautam o persoana care sa ii "ia locul" macar o particica din golul imens pe care l-a lasat in urma ei. Mult timp m-am simtit "goala" si trista si singura, cu toate ca eram imprejurata de multi prieteni si familie...
Intr-un final am gasit si acea persoana care s-a dovedit a fi mai mult decat ce visam sa intalnesc vreodata.
Mi-ar fi placut sa il pot prezenta pe dragutul meu mamaiei, ea avea o intuitie de exceptie, cu siguranta i-ar fi placut baiatul si si-ar fi dat acordul si aprobarea mai mult decat pozitiva.

Imi e dor de ea, de multe ori o visez, si mereu apare bolnava sau pe patul mortii, cred ca astea au fost multe din acele momente dese si triste ce aveam parte in ultima ei perioada"terestra".
Ma ajuta extrem si cu examenele, pentru ca ii placea sa ma asculte citind si povestind despre placi tectonice si dinozauri.
Cand vorbesc, ma gandesc, visez sau scriu(ca in acest moment) despre mamaia mea, ceva imi blocheaza respiratia si instantaneu cateva lacrimi imi curg pe obrazul rece...